13 septembrie 2011

Musor

imagine de pe ecomagazin.ro
Veneam azi acasă, mai în ziuă, că la redacție am rămas fără energie electrică și mă duceam să lucrez de acasă. Mă ridicam așa spre stație și văd pe drum o mașină de la salubritate. O văd și gata, ce mare lucru. Cum ochii îmi fugeau care pe unde, să țintesc privirea undeva, mă uit cum lucrează cei care ne strâng gunoiul, sau mai nou, "musorul", după noi. Erau pe Lazo câteva urne mari de gunoi, stăteau la câțiva metri distanță una de alta, comod. Păi, cei doi oameni care stăteau mai mult aninați de mașina aia de gunoi, decât comod, o singură astfel de urna, care e destul de mare, au golit-o, desigur că cu ajutorul mașinii, în nu mai mult de 15 secunde.

Vă închipuiți, în 15 secunde, doi oameni duc un vas maaaaare, îl așează cum trebuie ca autospeciala să-l poată ridica, și-l mai pun și înapoi?! Mai mult, după ce l-au pus, în nu mai mult de 2-3 secunde trebuie deja să fie urcați pe scările special create pentru ei, că mașina nu se oprește să-i aștepte. Măi fraților, uite acești oameni cu adevărat lucrează! Parcă nu am observată să facă vre-o prezentare vre-unei comisii, că la noi în unele instituții de deservire uneori așa se lucrează, de ochii comisiei. Nu, ăștia-și făceau munca lor obișnuită, și păreau că se descurcă de minune.

Și ce dacă-s gunoieri, sau, să-i numesc cum îmi place mie, oameni care au grijă de curățenia din jur. Mare lucru, ei în schimb muncesc, nu ca unii, care stau pe fotolii și comandă. Bine, și de ăștia trebuie, dar ar fi foarte bine să fie respectați și oamenii de la salubritate, care nu cred că au salarii tare mari, muncesc pentru a putea trăi... în Moldova.

Așa au mai golit încă câteva urne de-a lungul străzii, foarte rapid! Eu nu am reuși să merg nici un sfert din intervalul dintre două intersecții că mașina cu cei doi nu se mai vedea. Nu știu ce să zic, trebuie doar să luăm exemplu de la cei doi oameni, muncitori, care ne strâng "musorul" după noi, și să fim mai îngrijiți!

Trăim ca niște porci, uneori, și asta ne place! Pentru că suntem în Moldova! Vă mulțumesc!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu