Sunt un nimeni

Pisica e cam strașnică, dar și ea s-a întrebat dacă e cineva!

"Mă numesc Vadim. Încă nu am 18 ani", așa de scurt poate fi discursul meu pentru a merge peste hotare. Desigur că primesc răspuns negativ. Deși putea fi mai lung începutul, și răspunsul putea să bucure, dar, să nu mă aprind în apă, trăiesc în Moldova.

"Moldova este țara cu...", taci naibii comentator prost ce ești. Muzica străină e frumoasă, eu nu am pașaport și nu e albastru, pentru nu-l am. Cât despre cetățenie, încă nu o am, am să o am odată, dar când numai eu știu. Și mă simt bine, cât de bine se poate simți un deținut? Așa e și la mine. Stau în țara asta nenorocită, în care dacă vreau să comand un produs pe internet trebuie să aștept 3 ani ca să pot plăti banii, că dacă nu plătesc repede vin să mă facă de râs în fața vecinilor că sunt un infractor. În țara în care dacă vreau să merg în Cahul, trebuie să întreb de șoferi de rute libere, căci la casa de bilete îmi spune că nu mai sunt sau "shto hatite maladoi vilavek?". În țara în care nu am toalete publice și trebuie să merg la medic din această cauză, căci reproșurile sunt pe măsură, de ce nu mi-am făcut treaba acasă, dar și replica e bunicică "Nu-ni era a c*ca atunși!".

În țara în care dacă merg la piață să-mi cumpăr 1 kg de ceva, aud milioane de propouneri, ajung sfâșiat și mă mai calcă pe picioare. În țara în care e mai ieftin să trăiești în capitală, în țara în care statului îi e rușine de oameni (aici am ceva de adăugat, la P.S. tot). În țara în care singura sursă de informații către publicul larg e băgată în fund de un mare star politic. În țara în care lumea mondenă e în Parlament și Guvern. În țara în care mă sufoc când merg la servici sau școală. În țara în care să-mi cumpăr un apartament ieftin trebuie să fiu miliardar. În țara în care să pui în priză un bec te costă 275 lei și 58 de bani. În țara în care poți să te c*ci lângă Guvern și  nu vei fi întrebat ce faci. În țara în care să protestezi nu are nici un sens. În țara în care drepturile mele sunt o fignea vaniuciaia. Și până la urmă, în țara în care sunt un nimeni.

POVESTE

Eu am 17 ani. Trăesc în Chișinău. Vreau să merg la mare. Nu pot. Aici îni zuburlesc părul din cap că-i greu. De ce? Căci eu nu am un milioaeoiean de euro ca să-mi fac și pașaport, și viză și cetățenie română. Am ales ultima metodă, e mai ieftină decât restul. Așa că, cu părere de nuștiuce mă fac român, curând. Chiar de la ziua mea am să fiu cetățean cu drepturi depline, plătitor de taxe și impozite..( asta nu-i de aici ), cetățean român. Dar până atunci, șăz Vadim și fă clăbuci, că nu ai ocupație. În loc să-mi bronzez părul din vârful nasului (ooops, am controlat, nu-l am!), stau și îmi prăjesc ochi pe ochelari în rutieră, curând am să înșir haine pe geamurile unui maxi-taxi de atâta căldură.

P.S.

De ce statului îi e rușine de oameni? Că le e tot jenă să spună că suntem pe primul loc în lume la băut și toate astea..., și o televiziune (din păcate), laudă că "iauti ce ghini trăim!".

Să trăiți! Vă mulțumesc!