Unde nu dai cu piciorul, pământ moldovenesc. Unde nu dai cu vorba, moldoveni. Peste tot concetăţeni, pierduţi, găsiţi şi angajaţi. Rămânând în strugurele în care trăim, ne dăm seama că puţin câte puţin, pas cu pas, ne învăţăm, şi prindem firul unei îndeletniciri. Ba ne învăţăm să protestăm, şi apoi utilizăm această lecţie învăţată peste tot. Deja, unii, merg la protest ca la seriviciu, alţii însă tot ca pe front. Ba ne-am învăţat să numărăm banii, sau nu, asta ne este în sânge de când suntem mici, că cum altfel s-ar bucura demnitarii cu gradul de inteligenţă 0 (zero) de cifrele mari din cont?! Uite că ne-am învăţat să fim bloggeri. Nu suntem chiar pe deplin bloggeri, căci tot creăm limitele noastre în asta, dar, na, ce să-i faci şi de această dată? Se vede că ne-am învăţat şi a ţine secrete, deşi până acum această îndeletnicire cam greu ni se punea pe roate, dar, tot nu lucrăm şi aici cum trebuie, ţinem în secret doar ceea ce nu trebuie ţinut.
Mi se pare că ne-am învăţat şi a fi buni, da, măcar un lucru cu merite avem, dar unde, că e reprezentat de minoritate. Ne-am învăţat să vorbim frumos la televizor, căci ce nu intră în cadru e viaţă, restul e minciună, mască, teatru, aşa suntem, şi nu ştiu dacă peste 10 ani vom fi altfel. Suntem învăţaţi să primim bani de la străini, prea mulţi bani, dar foarte, enorm şi mega mulţi. Nu cred că au buzunare fără fund ăia, nu? Dar profită, nu lumea, ci graşii de pe scaunele din parlamentul nostru, nesăturaţii de ei, ce ne conduc prost. Dar, răbdăm! Căci un lucru nu ne-am învăţat, văd că el greu se lipeşte de mintea noastră. Nu ne-am învăţat a fi încrezuţi în sine şi a ne apăra drepturile. Minorităţi sunt cei ce fac asta. Această lecţie ori am absentat-o, ori profesorii au căzut de acord să nu ne-o predea. Limitaţii de noi, nu suntem în stare să ne apărăm? Ba suntem, dar nu ştim cum! Dar ştiţi de ce? Că trăim în Moldova! Asta e toată explicaţia, motivul şi... ideea. Mai cu haz, mai cu necaz, dar trebuie să fim siguri pe noi, nu să "ei lăsăm" treburile cu adevărat importante! Aşa că, spor la învăţătură! Să trăiţi! Vă mulţumesc!
2 comentarii:
Foarte motivant articolul. Ai si dreptate, de aia moldovanul asociaza toate lucrurile negative cu Moldova, caci acolo se intampla. Am invatat sa suportam toate injosirile, crezand ca afara e viata buna. Unii cred, dar deocamdata Moldova nu ne ofera nimic, caci nici noi nu oferim nimic acesteia.
Ai dreptate!
Trimiteți un comentariu