Dar dacă...?

Mereu suntem nemulţumiţi. Nu ne putem da jos kilogramele de nervi, stresul zilnic şi toată această monotonie galvanometrică ce ne tot ocroteşte de relaxare. Simţim că dacă mai dăm un pic din mâini, e ultimatum. Avem impresia că dacă ne eliberăm măcar puţin de nervi, stres şi aiureală, v-om părea banali în faţa celorlalţi, nu v-om fi în tendinţe, căci azi e la modă, să pari nervos, plin de treburi pe care, normal, nu le reuşeşti, şi te faci palid pe faţă de fiecare dată când nu mai poţi, roşind mereu în faţa cuiva, cerându-ţi scuze. De ce ne complicăm viaţa? 

Dar dacă ne vom gândi mai bine la ce avem împrejurul nostru, şi că nu trăm pentru cineva, şi nu ne facem viaţa ca "prietenii să o vadă", ci existăm sub formă de corp, oganism cu sânge, organe, inimă, plămâni, şi nu trebuie să ne depăşim starea normală de supravieţuire, pentru că vom fi până la urmă momeala, sau chiar victimile selecţiei naturale.

Dar dacă ne relaxăm, odihnim şi consumăm produse naturale, ne îmbrăcăm cu ce dorim şi trăim cum ni se pare că e mai bine pentru noi şi cei dragi, nu şi pentru vecini, prieteni şi oamenii de pe stradă, căci cu ei avem o altă interacţiune, ce ţine de alte condiţii.

Dar dacă nu ne încărcăm cu milioane de lucruri, muncă şi greutăţi, ci ne relaxăm un pic, acasă. Că la seriviu trebuie să ne facem treaba.

Dar dacă nu neglijăm problemele celor din jur, dar măcar spunem un cuvânt bun la asta.

Dar dacă nu ascultăm cum greşeşte cineva, ci încercăm împreună să găsim soluţia problemei. Dar dacă nu ne-am mai certa cu cei din jur, dar am evita orice deflagraţie proastă a minţii noastre, care oricând duce la lucruri rele.

Dar dacă am citi.

Dar dacă am privi şi comedii, pe lângă plăcerile noastre cinematografice.

Dar dacă eu aş continua în acest ton, şi voi nu că a-ţi ţine cont de ceea ce spun eu, că nu-s psiholog să recomand, ci măcar la nivel de citire să rămână toate aceste lucruri, dar care ar fi bine să vă pună pe gânduri. Eu respect părerea oricârui om de pe acest pământ, numai în cazul în care şi părerea mea este la fel, respectată, şi nu impusă printr-o altă părerea, care, de multe ori nu este cea mai bună. Eu m-am pus pe gânduri când am descoperit, treptat, lucrurile expuse de mine mai sus, şi am început să le implimentez în viaţa mea, aşa ca să rămân om, să mă respect pe mine, să nu-mi ies din condiţia de mea, şi să trăiesc bine, fără ca să fiu dăunător. Dar, să nu uităm că trăim în Moldova, şi cum spun românii, asta ne ocupă tot timpul! Să trăiţi! Vă mulţumesc!

| Vadim Zgherea 2011