Tupeul la jurnalişti

Tupeul jurnalistic, un simţ bun pentru cei cu caracter. Cam aşa sună în mintea mea prima idee referitoare la tupeu, ceea ce lipseşte moldovenilor. Comform DEX-ului, tupeu înseamnă - îndrăzneală, cutezanţă care întrece limita cuvenită, sau chiar obrăznicie şi impertinenţă. Nu o au jurnaliştii noştri, bazându-se mereu pe imaginea lor, că nu se vor da de gol chiar şi la o gafă ipocrită, spusă apăsat la micul ecran. Traseul până la tupeu e lung, cu aşchii şi cuţite, poate şi cu concedieri, dacă şefia e cu supunere, dar merită. Cum pot declara deschis jurnaliştii noştri că "aflăm adevărul" dacă ei nu sunt adevăraţi "impertinenţi" în ceea ce fac, sau, vorba moldoveanului, "mai repede să treacă ziua". Ce fel de jurnalist cu nume mare se poate numi acea persoană ce nu se bazează pe propriile puteri atunci când face un interviu, un reportaj sau chiar o investigaţie.
Ruşii, cât de tare nu i-aş urî pentru ceea ce fac în Moldova, dar sunt experţi în investigare, au reportaje demne de cele mai mari distincţii, fiindcă merită şi depun efort considerabil ca rezultatul să fie pe măsură. Ai noştri, însă, se mulţumesc cu câteva cuvinte de laudă, bucurie şi zâmbete răzleţe, ca la sfârşit de film să nu mai ajungă nici un telespectator. Dar să revin la tupeu, ne lipseşte, ruşii, românii, restul, îl au, ai noştri nu. Jurnaliştii moldoveni fac bani în divertisment, apoi nu calcă picior în ştiri ca nu cumva să-şi păteze imaginea. Pentru ai noştri contează cel mai mult faţa, rujul şi ochii frumoşi însoţiţi de zâmbete blânde. Am vorbit şi despre calmul în ştiri, la noi el deja există, pe alocuri, dar acel calm să fie asigurat printr-o întrebare usturătoare, ca până la urmă să iasă totuşi vorba "Pisica blândă zgârie rău". Asta spre părerea mea e formula cea mai potrivita pentru o matematică jurnalistică de succes, dar şi de respect. Nu sunt eu expertul ce judecă, dar poate fi ascultată şi părerea mea, impertinentă şi docilă. Vă mulţumesc!

| Vadim Zgherea 2011