9 mai 2011

Amatorul

Pe lângă Hollywood, Oscar şi alte înalte instituţii şi festivităţi legate de film există şi ceva pentru amatori. Festivalul de film Amatorul, la care am fost în juriu. A avut loc azi, la Biblioteca Naţională, în Sala de filme. A fost prezentă multă lume, a fost şi media, a fost bine. 20 de filme din 76 a ales juriul pentru proiecţia finală, al 21-lea a intrat după numărul mare de voturi acordate de public, sau de internauţi. Şi, până la urmă, fără ca cineva să se aştepte, după voturile juriului, în care, repet, şi eu am fost, s-a ales al fi cel mai bun filmul cu peste 600 de like-uri pe Facebook.
E al lui Gheorghiţă Vasluian, e şi Chirtoacă în el. Mie îmi place tema filmului, dar totuşi, are unele nuanţe nu prea bune, aşa că nota mea pentru el a fost 8. Restul participanţilor au luat premii de 1000 de lei, 500 şi aşa mai departe. Cel mai interesant e faptul că au fost în concurs şi reportaje, unul de la Ziarul de Gardă, 2 filme de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Adică ei şi-au permis, cu studii şi cu tot, să ajungă la nivelul de amator. Poate e bine, privind dintr-un unghi, dar poate nu! Publicul să decidă. Aşa că, spor pentru participanţii de la anul, eu pentru astăzi treaba mi-am făcut-o!

| Vadim Zgherea 2011

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu