26 martie 2011

Ora Pământului, ceea ce trebuie să facem zi de zi!

În primul rând, în Moldova e numită greşit, căci nu e Ora Planetei, dacă totuşi se ţin de Planetă, să denumească Ora Planetei Pământ. În al doilea rând, eu nu am susţinut Ora Pământului pentru că aşa îmi arde mie sau că aşa mă simt mai bine, susţinând ceea ce ştiu că nu aduce nici un beneficiu planetei. Aici nu numesc pe nimeni tâmpit sau tămbălău, pentru că nu am dreptul să o fac. Eu, am stins lumina la 20:30 pentru că asta mă face să mă simt relaxat, în întuneric, îmi dă o oarecare energie bună, odihnă şi multe alte bunătăţuri pentru sufleţelul meu, şi aşa chinuit de politica asta de rahat ce o duc ai noştri în prezent. Am stins lumina pentru că asta îmi aduce aminte de nopţile petrecute prin `97-`98 când compania de distribuţie a energiei electrice de atunci, se pare că tot Fenosa era, îmi stinge lumina seară de seară, şi cântam cu mama cântece, tata ne povestea câte ceva foarte interesant, atunci da, era relaxare, şi 0 poluare, căci atunci zi de zi se stingea lumina, nu o dată pe an.
Earth Hour de fapt doreşte să ne amintească şi de alte lucruri pe care trebuie să la facem, să nu aruncăm gunoiul ca porcii pe jos, să-l sortăm (dacă om avea unde), căci în alte ţări au câte 12 coşuri unde pun gunoiul după provenienţă, şi lângă coş e curăţenie, nu ca la noi, mai mult pe jos decât în coş, dar şi de alte lucruri foarte importante pentru sănătatea noastră şi a celor din jur ce zi de zi, nu o dată pe an, trebuie să le facem. Acum trebuie să fim sinceri cu noi, să acceptăm doar ce ne place şi să nu mai sărbătorim toate banalităţile importate de nuştiu unde, ca Halloween, sau Sfântul Patrick (noi nici aşa nume nu avem în Moldova)! Moldova, fii sinceră cu tine! Susţine-te! Vă mulţumesc!

| Vadim Zgherea 2010

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu