17 noiembrie 2010

Realizatoarea emisiunii "Fabrika", Natalia Morari, și-a încheiat colaborarea cu PublikaTV. "Am încheiat amiabil colaborarea", anunță cele două părți

Realizatoarea talk-show-ului Fabrika de la PublikaTV s-a despărțit de postul de televiziune. Anunțul a fost făcut chiar de postul de știri, care declară că a fost o despărțire amiabilă. "Mihaela Gherasim si Igor Boţan vor forma noua echipă, care va prezenta emisiunea Fabrika în fiecare seară de la 21.30. Mihaela o va înlocui pe Natalia Morari care, amiabil, încetează colaborarea cu postul nostru de televiziune", se anunță pe site-ul instituției.

Contactată de UNIMEDIA, Natalia Morari a confirmat informația. "Da, este adevărat. Atât eu cât și producătorul emisiunii Fabrika de până acum, Valeriu Cibotaru, încheiem colaborarea cu PublikaTV. A fost foarte frumos. Uneori cu greșeli, însă îmi plăcea mult ce făceam și mi-aș fi dorit să continui. Dar, acestea sunt circumstanțele - aceasta este decizia noastră", a declarat Morari pentru UNIMEDIA fără a preciza motivele "despărțirii".

Natalia spune că ia o pauză și nu pleacă la un alt post TV.

UNIMEDIA amintește că recent și realizatorul principalului talk-show politic de la JurnalTV, Vitalie Călugăreanu, a anunțat despre plecarea de la postul de știri concurent PublikaTV. Motivele invocate: neînțelegeri cu administrația postului. 

| Sursa: Unimedia.MD
| Imagine: thinkmoldova.eu
| Vadim Zgherea 2010

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu