Era aprilie, 2009. Eram în Cahul, acasă. Era pană de curent, de internet şi administraţia postului de radio la care lucram în acea perioadă nu dădea ştiri în acea zi. Nu ştiam nimic. Pe la 15 mama deja venise acasă de la servici, mă miram de ce aşa devreme. Îmi spunea că în Chişinău e #revoluţie, toţi colaboratorii Primăriei din Cahul revoltându-se în faţa sediului. La 18.30 am primit energie electrică, la 19.00 s-a restabilit şi internetul. Puteam să accesez doar unimedia.info, nimic mai mult, nici un site .md nu era disponibil. Ascultam Radio la telefon, posturile româneşti ne ofereau informaţii despre ce se întâmplă în Chişinău, bine că pe atunci exista Radio InfoPro, de acolo aflam tot. Scriam ştiri pe un site creat de mine pe Ucoz pentru postul de radio din oraş la care activam.
Vedeam în faţa ochilor sute de fotografii, care mă lăsau cu o uscătură în gât, cu gânduri, şi idei despre ce se petrece. Vecinul nostru, pe atunci adept al comuniştilor, a ieşit afară, pentru că toţi vecinii numai asta şi discutau. El se revolta, scuipa vorbe, numea indecent, îşi permitea prea multe. Nu am să dau şi detalii. Pe la 20.20 din nou s-a stins lumina. 10 minute am stat în bezna serii, pentru ca mai apoi să am o viteză minusculă la internet, aproape 2 ore. În acea zi am stat până la 2 noaptea pe internet, ca împreună cu părinţii să ştim tot ce se întâmplă în Chişinău.
Vedeam în faţa ochilor sute de fotografii, care mă lăsau cu o uscătură în gât, cu gânduri, şi idei despre ce se petrece. Vecinul nostru, pe atunci adept al comuniştilor, a ieşit afară, pentru că toţi vecinii numai asta şi discutau. El se revolta, scuipa vorbe, numea indecent, îşi permitea prea multe. Nu am să dau şi detalii. Pe la 20.20 din nou s-a stins lumina. 10 minute am stat în bezna serii, pentru ca mai apoi să am o viteză minusculă la internet, aproape 2 ore. În acea zi am stat până la 2 noaptea pe internet, ca împreună cu părinţii să ştim tot ce se întâmplă în Chişinău.
Acum e aprilie, 2011. Sunt 2 ani de la evenimentele petrecute atunci, după alegerile din 5 aprilie, în care "au votat şi morţii". Acum nu ştiu adevărul, acum nu pot afla ce doresc, acum am libertatea dorită, dar ce folos că nu am şi siguranţa statului. Mulţi acum spun că pe timpul Comuniştilor era mai bine, în sensul că se plăteau salarii la timp, şi în general, toate lucrurile erau fixe atunci. Nu susţin în totalitate ceea ce spun ei, susţin doar faptul că PCRM făcea totul fix, măcar că era regim dictatorial, dar cum era preconizat, aşa si se făcea. Mie nu-mi plac comuniştii, dar liberalii noştri de astăzi ar fi putut să fure de la ei acest lucru, să fie exacţi în ceea ce fac.
Eu nu aş numi evenimentele petrecute în aprilie 2009 ca "Revoluţia twitter", pentru că da, a fost revoluţie, dar nu şi twitter. Comform unor informaţii, pe 7 aprilie pe twitter.com au fost doar 2700 de menţionări cu #PMAN, nu e o cifră foarte mare, dacă era mai mare poate mai credeam că e twitter revoluţia, şi asta e părerea mea, nu e o constatare sau o informaţie luată de undeva, căci, nu ştiu dacă sunt chiar 2700 de menţionări, e doar o cifră şi asta, poate fi modificată oricând, aşa că, puteţi ataca părerea mea despre asta.
Nu ştiu, să-mi pară rău, sau bine că nu am fost şi eu în Chişinău în acea zi? Dar, poate nu am simţit pe deplin ce era în centrul capitalei, însă cu sufletul, toţi moldovenii au fost aici, şi sunt sigur de ce spun. Pentru că a fost o revoluţie susţinută şi cu sufletul. Atunci, nimeni nu avea voie să iasă din oraş, erau blocate toate drumurile.
Mie îmi pare rău doar că Boboc a decedat în urma acelor proteste, pentru că aveam atunci, dar şi acum, o poliţie incompetentă, cu gândul că dacă vor bate pe toţi va fi bine. Sau poate sedusă sub comanda comuniştilor atunci, şi sub a democraţilor acum, cine mai ştie? Vă mulţumesc!
*Titlul postării l-am copiat de la Eugen Luchianiuc, purşisimplu nu găseam unul mai potrivit la temă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu