10 decembrie 2010

Parcă-s nişte copii!

Politica ne tot suceşte minţile în ultima vreme. Deşi alegerile parlamentare anticipate au trecut, nu vedem rezultatul votului acordat la 28 noiembrie. Deja de o săptămână şi ceva parlamentarii aleşi tot fac negocieri, discuţii, nu se înţeleg cine să ia puterea, căci, aşa-i la noi, fiecare vrea putere, dar ea-i numai una! Eu, ca cetăţean fără drept de vot, aştept ceva nou, reformator, nu comunist, cu idei bune, realizabile, şi bine gândite, în primul rând! Hai că am luat-o pe nostalgie! După cum am depistat, la alegerile de anul acesta, majoritatea celor ce au fost la vot nu au mai spus ca aşteaptă să-i dea în mână, cum eram obişnuiţi să auzim,
ci aşteaptă reforme, şi de astea! Dacă totuşi politica e la putere la noi, să o facă deputaţii aşa ca şi noi să avem voce, cu sunet în ea! Pentru că aleşii poporului acum fac circ, joacă teatru, numai nu se ocupă cu ce trebuie, doar pe alocuri, ca precipitaţiile! Exact după alegeri vocea noastră nu mai este auzită, noi nici nu ne dăm, dar nici nu avem de unde, să ne dăm seama ce discută ei acolo, la negocieri! Poate ei vorbesc cu totul altceva, nu le fac public, cum ar fi recomandat, le fac pe ascuns, că acel ce-ş schimbă părul da năravul nu nu se poate decide! Cum ar spune-o "patzanii de cartier": "Rişăştiti băh!", păi şi eu zic asta! Mai repede, nu avem timp de discuţii, ar spune intelectualii! Deci, spun şi eu pe lângă ei, HAI! Sper că nu doar eu sunt de părerea asta! Mulţumesc!

P.S. Aş vrea să menţionez că ar trebui mai repede să se descurce cu alianţele, dar să o facă gândit, şi bine!

| Imagine: www.hotnews.md
| Vadim Zgherea 2010

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu